Psihoterapie copil

“În timp ce noi încercăm să-i învățăm pe copiii noștri lucruri despre viață, ei ne învață ce este viața” – Angela Schwindt

Când apelăm la psihoterapie pentru copil?

Cum poate ajuta psihoterapia?

Elementul cheie al acestei forme de terapie îl reprezintă implicarea familiei. Este foarte important să înțelegem faptul că problemele cu care se confruntă un copil sunt legate de relațiile din viața lui, mai ales de relaționarea cu familia nucleară. Astfel, psihoterapia pentru copii poate ajuta doar în cazul în care înțelegem contextul de viață al copilului în familia acestuia și mediul lui social și avem parte de implicarea părinților în proces. Așadar, nu putem vorbi în totalitate de un proces doar cu copilul, ci mai degrabă de un proces de familie.

 

Despre procesul terapeutic și limitele confidențialității

Părinții sunt cei care solicită o programare fie telefonic, fie completând formularul de pe site.

În funcție de problematică, la prima întâlnire, pot participa fie doar părinții, fie părinții cu copilul. Este important de reținut că pentru a lucra cu copilul ambi părinți trebuie să își dea acordul, adică să semneze contractul de prestări servicii. Acest lucru este valabil și în cazul părinților care au divorțat și au custodie comună. Părinții sunt implicați în procesul terapeutic, vor participa la ședințele de psihoterapie.  

Sunt discutate aspecte legate de confidențialitate, abordarea terapeutică și ce presupune un proces terapeutic.

În prima ședință se discută despre motivul venirii la terapie și se stabilește programul pentru următoarea ședință.

Beneficiile terapiei

Vrei să-ți faci o programare? O poți face pe WhatsApp la

0733 264 111

x

Solicită o programare